Bătrânul colonel şi omul care doarme pe speranţe

Posted by: | Posted on: aprilie 14, 2016
Vizualizări:1709

Un eveniment cultural cu adevărat marcant s-a petrecut joi, 7 aprilie, când, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” din Caransebeş, a avut loc o dublă lansare de carte, completată de vernisajul unei expoziţii de pictură. „Actorii principali” ai manifestării au fost col. (r) Andrei Ghidarcea, autorul volumului „Demnitate feminină, patriotism şi eroism”, şi Igor Isac, semnatarul cărţii „În umbra destinului”, lui aparţinându-i şi tablourile aflate pe simezele galeriei caransebeşene.

La această acţiune – organizată de Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”, sub patronajul Primăriei şi Consiliului Local Caransebeş – au ţinut să fie prezenţi scriitori din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, dar şi de la Reşiţa şi Oraviţa, reprezentanţi ai administraţiei locale, cadre didactice şi elevi de la liceele din oraş şi de la Seminarul „Ioan Popasu”, sau simpli iubitori ai actului de cultură.

În deschidere, amfitrionul manifestării, Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”, a făcut o scurtă prezentare a celor doi autori lansaţi, joi, la Caransebeş, despre volumul col. (r) Andrei Ghidarcea spunând că este o iniţiativă mai mult decât binevenită, deoarece, chiar dacă s-au scris multe cărţi despre patriotismul şi actele de vitejie ale femeilor, puţini autori s-au aplecat cu atâta acurateţe asupra faptelor eroinelor românce. „Cartea se constituie dintr-o serie de eposuri istorice şi este o apologie adusă femeii. În toate paginile se subliniază rolul pe care doamnele l-au avut sau îl au în societatea noastră. Autorul îşi începe volumul cu un portret al Mamei lui Ştefan cel Mare, după care continuă linia cronologică, subliniind rolul pe care l-au avut pentru supravieţuirea noastră ca naţiune unele femei mai mult sau mai puţin cunoscute pentru cititorul novice în ale istoriei. Exemple ar fi Fata de la Cozia, Fata Codrului, Zoe Golescu şi revoluţionarele paşoptiste, ori luptătoarele pentru drepturile femeii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, sau mai puţin știutele, din păcate, eroine din Primul şi Al Doilea Război Mondial, dar întâlnim şi detalii despre nume bine cunoscute tuturor, cum ar fi Ana Ipătescu, Elena Cuza sau Vrâncioaia”, a spus Mircea Moscovici. Directorul Bibliotecii „Mihail Halici” a ţinut să remarce truda cu care autorul a cercetat în Arhivele naţionale, în bibliotecile publice ori private, pentru a scoate la lumină fapte mai puţin ştiute despre femeile care au fost alături de bărbaţi în luptele purtate pentru demnitate, libertate şi independenţa naţiunii române.

„Camarad de arme” cu autorul, Ioan Cojocariu, directorul Casei de cultură din municipiu, el însuşi fost militar, a povestit despre întâlnirea, din urmă cu mulţi ani, pe care a avut-o cu col. (r) Andrei Ghidarcea. „Această carte este o pledoarie a dragostei faţă de ţară a unor femei trecute în galeria nemuritoare a eroilor neamului. Domnul colonel, cu mult talent, cu multă dragoste, s-a aplecat asupra lor, studiind arhive, biblioteci, vorbind direct cu unii dintre urmaşii acestor eroine sau cu generali. În carte, autorul nu vorbeşte sec şi cazon, cum o fac militarii. Domnul colonel are acest har scriitoricesc, de a merge chiar în satul de unde proveneau unele dintre eroine, pentru a vedea unde s-au născut, cum au trăit, pentru a înţelege mai bine atitudinea respectivelor femei. A intrat în partea etnografică a lumii satului, ceea ce dă cărţii un «vino-ncoace» care te face să stai lângă eroina respectivă până ce afli totul despre ea din paginile volumului. Este greu să alegi din această galerie care femeie merită să stea în frunte. De la Mama lui Ştefan cel Mare, venind pe firul istoriei, domnul colonel ajunge la cele două revoluţii, cea din 1821 şi mai ales cea de la 1848, unde găsim o mulţime de femei care au stat alături de bărbaţi, încurajându-i ori confecţionând steaguri tricolore şi cocarde, pentru a-i însufleţi pe revoluţionari, sau cum i-au ascuns, cum i-au hrănit, cum i-au însoţit în exil. Urmează Unirea Principatelor, luptele pentru Independenţa României, războaiele mondiale, toate fiind prinse în această carte. Aceasta este în primul rând o carte de istorie, şi, după aceea, o carte de suflet românesc”, a spus Ioan Cojocariu.

Despre scriitorul Igor Isac a vorbit criticul Gheorghe Jurma, directorul Editurii TIM din Reşiţa. Prozatorul şi istoricul literar din municipiul de pe malurile Bârzavei a spus că volumul „În umbra destinului” este scris în stilul unui jurnal, deşi cartea, în sine, poate fi luată şi ca o sumă de eseuri, şi ca o carte de proză. „Eu, însă, o consider un jurnal, pentru că jurnalul este cel care consemnează, în cea mai mare măsură, activitatea cotidiană a autorului, raportul lui cu viaţa, cu lumea, cu existenţa lui, cu trecutul lui, cu prespectivele lui. Igor Isac vine din Basarabia, şi sunt multe probleme care privesc relaţia cu Basarabia în această carte. Igor Isac s-a aşezat la Oraviţa, sau, mai exact, la Ciclova Montană, într-un loc special, despre care, de asemenea, vorbeşte, un loc special pentru că, între altele, aici s-a născut pictorul Silviu Creţu-Oravitzan, unul dintre pictorii extraordinari ai Banatului şi ai României de astăzi. Revenind la jurnal, aş vrea să spun că înăuntrul său sunt tot felul de personaje, corect ar fi să spun de personalităţi, între ele chiar Ionel Bota, prezent şi el azi, aici, sau prozatorul Mihai Moldovan, care nu demult a părăsit această lume, un poet ca Nicolae Murgu, un cântăreţ ca Traian Jurchela, şi mulţi alţi oameni care reprezintă Oraviţa din punct de vedere cultural. Pe de altă parte, este un jurnal şi din alt punct de vedere, fiindcă autorul este un călător în lumea de astăzi şi un degustător al artei. El consemnează diverse spectacole, se află în relaţie cu marii oameni, comentează piese de teatru, filme, spectacole, are nişte pasiuni, nişte preferinţe, pe care le consemnează în carte. Jurnalul, în esenţă, este un gen al individualităţii. Cine scrie un jurnal se află el singur, cu coala de hârtie, şi consemnează acolo nişte mărturii pe care e bine să nu le afle nimeni, niciodată. De aceea, jurnalele autentice sunt cele care nu apar, sau care apar la un foarte mare număr de ani după moartea autorului. Jurnalul lui Igor Isac începe cu un personaj feminin şi se încheie cu alte personaje mai mult sau mai puţin plăcute de autor. Cert e că în lumea de azi există multă răutate, iar lectura cărţilor trebuie să ne oblige să devenim mai buni. E una dintre lecţiile pe care autorul ne-o predă, amintind de destinul lui de basarabean, de om plecat dintr-un regim totalitar, spre a găsi o altă lume, mai liberă, mai deschisă culturii şi orizonturilor de aşteptare ale lui şi ale altora, spre a nu fi foarte mulţumit de ceea ce găseşte. Oraviţa este o aşteptare şi s-ar putea să-şi găsească un alt loc unde idealurile lui să se împlinească mai bine”, a spus Gheorghe Jurma.

Tot despre Igor Isac a vorbit şi dr. Ionel Bota, directorul Centrului Cultural „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” din Oraviţa. El a spus că această manifestare este încă o demonstraţie a unui proiect pe care l-a iniţiat cu Gheorghe Jurma, în ideea de a realiza o mică monografie Igor Isac, care se află la cel de al doilea volum, primul fiind „Cartea aşteptării”. „Igor Isac este un excelent comiţător de literatură. Ambele cărţi sunt desprinderi din jurnalele sale bănăţene, de după 1994, când s-a stabilit în părţile noastre, şi dezvoltări ale unor speranţe, pentru că el trăieşte din speranţe. În loc de saltea, patul lui e ticsit cu speranţe, cu proiecte… «Cartea aşteptării» tocmai asta face, dovada unor mari aşteptări, aşteptări ale unui om care se mişcă între două lumi, fiindcă unul dintre proiecte îi sugera, încă de la naştere, că se află între două lumi, dar apoi, trecând în România, şi-a dat seama că, de fapt, e lumea aceasta, în întregul ei. Trecând la cealaltă carte, aş dori să subliniez că Igor Isac a găsit aici, în Banat, mai mult decât a găsit în alte părţi, chiar şi prilejul de a defini lumina plecând de la umbra ei. În volum, el îşi dezvoltă jurnalul, dezvoltând relaţiile personale, prieteniile. Îşi dezvoltă un discurs epic, este scriitorul care nu ne vede pe toţi în culori elogioase, este cronicarul care se  abstrage acelei realităţi pe care ne-am bucura noi să o trăim, văzând altfel lucrurile”, a mai spus Ionel Bota.

Referitor la expoziţia de pictură, directorul Centrului cultural din Oraviţa a adăugat că lucrările expuse sunt semnele unei libertăţi, având ca teme umbra, frunza sau palma.

În încheiere, cei doi autori au vorbit despre cum au scris cărţile şi ce au dorit să exprime prin ele, şi au oferit autografe.

Col. (r) Andrei Ghidarcea s-a născut, parcă predestinat, în ziua de 25 octombrie 1928, în comuna Buzeşti (actualmente, Corbu), din judeţul Olt. A făcut liceul la Slatina şi la Timişoara, iar în 1951 a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi, arma Artilerie, cu gradul de locotenent. Timp de 37 de ani a fost ofiţer activ, trecând prin mai multe garnizoane, printre care şi Caransebeş, unde a deţinut funcţia de şef al Cercului Militar. În 2003, a primit titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş”. Este autorul unui număr de 11 cărţi. Chiar şi după trecerea în rezervă, col. (r) Andrei Ghidarcea şi-a dedicat viaţa muncii în domeniul cultural, considerând că este de datoria sa să releve activitatea Armatei Române.

            Pictorul şi scriitorul Igor Isac s-a născut în Basarabia, a absolvit Facultatea de Arte Plastice în Estonia, la Tallin, iar în anul 1990 s-a mutat în România. După ce a stat o vreme la Bucureşti, s-a stabilit la Oraviţa. În anul 1999 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru ca în 2005 să fie primit în Uniunea Artiştilor Plastici din Republica Moldova. În cei 26 de ani de când stă în ţara noastră, a impresionat în primul rând datorită calităţilor sale de pictor, el având la activ numeroase expoziţii.

Sonia BERGER

Sursa: http://www.7-zile.com/2016/04/14/batranul-colonel-si-omul-care-doarme-pe-sperante/





Lasă un răspuns