Gugulan Rock

Posted by: | Posted on: iulie 6, 2017
Vizualizări:1582

Asociaţia Gugulan Rock, în colaborare cu Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru”, organizează, în perioada 4-6 august, a patra ediţie a Festivalului de muzică în aer liber Gugulan Rock. Aceasta se va desfăşura, spre deosebire de anii trecuţi, în Parcul din cartierul Teiuş al municipiului Caransebeş (în incinta stadionului), care oferă mai mult spaţiu pentru campare, concursuri şi scenă, precum şi o panoramă deosebită asupra oraşului şi a zonei înconjurătoare, Ţinutul Gugulanilor.

Anul acesta aduce pe scena festivalului mai multe nume sonore, printre care se numără DIABOLICAL, care se află în topul formaţiilor Metal din Suedia, şi ANGERSEED, cea mai în formă trupă de Death Metal din Ungaria. Alături de ei se vor afla şi ALTAR, una dintre cele mai importante titulaturi autohtone de Metal/Rock, cu peste 20 de ani de activitate. Un alt nume mare al trupelor Tribut din România va fi prezent la Gugulan Rock Festival – SPEAK FLOYD. Cu o revenire spectaculoasă în underground, SYN ZE SASE TRI va concerta pentru prima dată în Ţara Gugulanilor. Au mai confirmat prezenţa la eveniment încă treisprezece formaţii din România: Seven (Cluj-Napoca), UntholdFaith (Carei), Indefiance (Arad), KaGaiaAn (Bucureşti), Arahna (Drăgăşani), Grimegod (Arad), Warhanger (Bucureşti), GAV (Cluj-Napoca), Kultika (Timişoara), Reverse the Moment (Oradea), White Walls(Constanţa), Mist (Lugoj) şi Focul Viu (Bucureşti).

Locul desfăşurării festivalului oferă iubitorilor de drumeţii acces, în imediata apropiere, la mai multe trasee marcate din zona Munţilor Semenic şi Ţarcu sau, celor pasionaţi de istorie, posibilitatea vizitării ruinelor aşezării romane de la Tibiscum. Cei care preferă să îşi aşeze cortul în spaţiul de campare oferit gratuit în perimetrul festivalului vor avea la dispoziţie o zonă amenajată pentru servirea mesei, băuturi reci, duşuri şi toalete. Stadionul, în incinta căruia se va desfăşura festivalul, se află la 25 de minute de mers pe jos de centrul Caransebeşului, dar vor exista şi microbuze, care vor face legătura între centru şi cartierul Teiuş. În oraş se vor amplasa indicatoare direcţionale, iar accesul cu maşina se va putea face până în imediata apropiere a locaţiei festivalului. Municipiul Caransebeş este situat la doar 40 km de Lugoj şi Reşiţa, la 100 km de Timişoara şi Hunedoara, 150 km de Arad, aproximativ 200 km distanţă de Craiova sau Sibiu, şi la 250 km distanţă de Cluj-Napoca.

Mai multe informaţii în legătură cu programul complet al evenimentului şi achiziţionarea de bilete urmează să fie comunicate pe pagina Asociaţiei Gugulan Rock: https://www.facebook.com/gugulanrock

Asociaţia Gugulan Rock





Lasă un răspuns