vela

now browsing by tag

 
 
Posted by: | Posted on: iulie 17, 2014

Uşoară ca un fulg, Cortina de andezit a căzut peste Tabăra de sculptură…

Vizualizări:4380


În tabăra amenajată în apropierea Casei Kolping a avut loc luni, 14 iulie, vernisajul expoziţiei care reuneşte cele 11 lucrări realizate de artiştii care au participat le cea de a XII-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală de la Caransebeş, desfăşurată îm perioada 14 iunie – 14 iulie, acesta fiind al doilea an în care materialul folosit a fost andezitul. La manifestare au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai instituţiilor din municipiu, invitaţi de marcă printre care s-au numărat deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ şi viceconsulul Germaniei, Excelenţa-Sa Siegfried Geilhausen, precum şi un mare număr de iubitori de artă.

În discursul său, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, a vorbit despre importanţa acestui eveniment, una dată şi de faptul că cei 11 artişti s-au confruntat cu tot felul de probleme până la a-şi duce la bun sfârşit lucrările. „Spuneam cândva că noi, aici, în Caransebeş, în Banatul de Munte, am învăţat să dansăm când alţii se temeau de furtună şi de ploaie, şi de fiecare dată în Caransebeş, în inima Banatului, am încercat să răzbim şi să trecem dincolo de tot ce au însemnat vitregiile vremii. Chiar în această perioadă am avut necazuri, au avut loc inundaţii, am trecut prin clipe grele, prin care am fost încercaţi, prin care am dovedit că putem fi uniţi, că împreună putem să trecem peste toate obstacolele. Sâmbătă, când în municipiu au fost inundaţii, am văzut aici artişti care nu se temeau de ploaie, care au învăţat să danseze în furtună aici, la Caransebeş… Sunt sculptori de pretutindeni, de pe aproape toate continentele, care îşi lasă aici o parte din sufletele lor, o parte din visele lor… Pentru că tot ceea ce se întâmplă aici va rămâne peste decenii, peste veacuri. Dincolo de a însemna efortul unei administraţii trecătoare, aici vor rămâne aceste mesaje artistice, aici vor exista peste timp gândurile, visele, creaţiile lor, ale artiştilor, care vor transmite un mesaj generaţiilor care vor veni după noi”, a spus Marcel Vela. Read More …