Caransebesul, taramul sentimentelor sculptate

Posted by: | Posted on: iulie 15, 2015
Vizualizări:2066

Caransebesul, taramul sentimentelor sculptate

Scris de Nina Curița – CARANSEBEŞ – „Bine ați venit la Caransebeș, în orașul cu o sută de sculpturi monumentale, la această poală de codru verde!” Așa i-a întâmpinat directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, pe participanții la cea de-a XIII-a ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură Monumentală de la Caransebeș, cea mai importantă manifestare de profil din Europa la momentul actual.

Cele 11 lucrări realizate în acest an au fost expuse în Parcul de Sculptură amenajat de municipalitate la intrarea în cartierul Valea Cenchii, acolo unde un teren viran s-a transformat în ultima perioadă într-un spațiu al artei.

Este un moment important pentru că municipiul Caransebeș are o sută de sculpturi. Un număr frumos, un număr care întregește efortul nostru de mulți ani, putem spune că municipiul este amplasat pe o hartă culturală, fiind un reper important pentru toți cetățenii care iubesc arta, cultura și frumosul”, a precizat primarul Marcel Vela.

Curatorul simpozionului, unul din cei mai importanți critici români de artă, Pavel Șușară, a îndemnat la un remember a ceea ce însemnat Caransebeșul înainte de aceste sculpturi care, potrivit criticului, au o valoare mult mai mare decât investiția făcută: „Amintiți-vă cum arătau zonele în care sunt acum sculpturile înainte de acestea, amintiți-vă cum arăta tăpșanul unde suntem acum. Toate aceste lucrări sunt artă monumentală, dacă ar trebui să fie vândute vreodată la bucată, ar da măsura îmbogățirii an de an a Caransebeșului. Fiecare lucrare este evaluată între 70 și 100.000 de euro, or investiția făcută într-un act artistic de acest gen nu acoperă nici măcar valoarea unei singure lucrări.“

„Într-un fel, organizatorii sunt niște «profitori», sculptorii ar putea să vină la un moment dat să-și revendice dividendele pentru ceea ce lasă aici”, le-a spusȘușară celor prezenți. „Hermes” (autor – Eugen Petri), „Abrazo” (Valerio Hernandez – Spania), „Life as a Dance” (autor – Petru Virgiliu Mogoșanu), „108” ( Claudia Hoffman – Germania), „City-Mountain-Water” (Biao Wang – China), „Completion Seekin” (Jasem Shuman – Palestina), „5-th element” (Aramis Justiz – Cuba), „Natural Union” (Carlos Enrique Valdez – Argentina), „Epitome of Peace” (Tutu Pattnaik – India), „Pathos” (Sergii Oleshko – Ucraina) sau „Memories Room” (Stefano Grattarola – Italia) sunt operele de artă care de luni seara îmbogățesc zestrea culturală a Caransebeșului.

„S-a finalizat ultima ediție în andezit, o ediție pe care eu personal o consider cea mai bună prin calitatea lucrărilor și prin valoarea artiștilor. Acest parc, împreună cu Muzeul de Artă modernă, va fi cel mai important din România în ceea ce privește arta plastică contemporană. Mai mult, după încă două ediții vom depăși tabăra de la Măgura, Buzău, unde în anii 1970-1980 s-au realizat 144 de sculpturi, care acum sunt însă în paragină”, a declarat și coordonatorul simpozionului, Eugen Petri, dezvăluind astfel și câteva din ideile pentru anii viitori.Una dintre acestea s-ar putea traduce prin „Adio andezit, bine ai venit travertin!”, însă organizatorii pregătesc și alte surprize.

„Nu ne vom opri aici, vom continua cu un simpozion în travertin, vom primi cadou peste zece opere de artă. Nu în ultimul rând, prin parteneriatul pe care l-am discutat deja cu unul din artiștii de la ediția din acest an, d-na Hoffman, vom avea și posibilitatea financiară să ridicăm în Caransebeș un muzeu de artă modernă. În acest fel, putem provoca artiștii care au făcut cele 100 de sculpturi și, evident, și cei care vor mai veni, să expună o mică operă de artă astfel încât muzeul să întregească tot ceea ce se găsește în oraș. Poate unul dintre ei va fi un viitor mare Brâncuși iar Caransebeșul va deveni unul dintre cele mai căutate locuri din lume, pentru că are această experiență unică, această amprentă specială din punct de vedere cultural”, a mai adăugat primarul Marcel Vela.

Ecourile Simpozionului Internațional de Sculptură Monumentală de la Caransebeș vor ajunge în perioada următoareîn toată lumea, la vernisajul de luni seara fiind prezent și unul dintre cei mai importanți promotori spanioli de artă, Antonio Calderon. Impresionat de ceea ce a văzut, Calderon va populariza evenimentul în întreaga Europă, la toate manifestările de acest gen și în cele mai renumite galerii de artă.

Sursa: http://www.caon.ro/capitala-sentimentelor-sculptate/1554006

 





Lasă un răspuns